The Words Inside Me. Short Stories
This book is in Romanian. It contains pieces of writing, some in prose, others in verse, revealing the day-to-day thoughts, actions and reactions of a young wife and mother.
Iată cum începe cartea de proză scurtă Cuvintele dinăuntrul meu de Alina Maria Ivan, o fermecătoare culegere de proză scurtă şi poeme care oglindesc viaţa de zi cu zi a unei tinere soţii şi mame:
Trăiesc în fiecare zi povestea propriei mele vieţi, o viaţă frumoasă, plină de senzaţii, culori, forme şi cuvinte. Am iubit cuvintele de când eram mică. Auzeam câte un cuvânt de la mama sau tata şi îmi rămânea aşa suspendat, parcă, de retină. „NEÎNDEMÂNATICĂ” aşa îmi spunea mama când scăpam mereu pe jos câte ceva. Ţin minte că am scăpat o dată o pungă întreagă de orez şi mama m-a certat. Atunci mi-am promis să nu îmi cert copiii niciodată. Bineînţeles că nu m-am ţinut de promisiune.
Trăiam alături de mama, tata şi fratele meu mai mare într-un apartament din blocurile comuniste din Braşov. Oraşul era mare, dar lumea mea era mică, frumoasă şi comodă. Pe atunci nu ştiam ce înseamnă capăt de coloană sau frig, eram prea mică, mult prea mică. Am învăţat însă, mai apoi, ce înseamnă toate acestea.
Mama era de o frumuseţe nemaipomenită, pentru mine însemna tot ceea ceea ce este mai minunat în lume. Cât de mult o iubeam pe mama, aşa cum, de altfel, o iubesc şi acum. Călca rufe pe masa de lemn din bucătărie, masă trainică făcută de tatăl ei, bunicul meu, unul dintre cei mai straşnici oameni pe care i-am cunoscut vreodată.
Ne iubea bunicul. Nu ne spunea multe cuvinte, dar ne făcea să simţim. Nu îl voi uita nicicând cum lucra între uşile lui dragi, cum mângâia lemnul cu mâinile şi cum simţea materialul că devine ceea ce doreau sătenii. Unii comandau la bunicul uşi, alţii cadre de ferestre, alţii scaune sau mese, dubluri la uşi sau cadre mari, ovale pentru biserica din sat. Eram mândră că ştiam că ramele acelea erau făcute de mâinile bunicului şi pentru mine Dumnezeu era în ele.
Da, mama călca în bucătăria apartamentului de două camere unde am locuit timp de douăzeci şi şapte de ani, iar ai mei au locuit acolo treizeci şi unu de ani. Călca şi razele soarelui se jucau în părul ei castaniu. „Eşti aşa de frumoasă, mami!” Mama călca cearşafuri mari, albe după ce le spăla în cadă cu mâinile, stând parcă într-o poziţie nefirească acolo deasupra acelor lenjerii care, ude păreau nişte găluşti chinezeşti uriaşe. Maşina de spălat Albalux a ajuns târziu în apartamentul nostru capăt de coloană. Mama spăla mult, călca, făcea curăţenie, scotea covoarele afară şi le arunca peste bătător ca un adevărat bărbat. Mama era femeie, bărbat, tehnician, administrator, învăţătoare, personaj, dar mai ales era mama, mama mea, mama pe care o am înăuntru pentru totdeauna, femeia al cărui sânge curge în venele mele.
