Vulpea rebelă din "Virusul din Pădurea noastră", maestră în arta furtișagurilor și a păcălelilor, desprinsă parcă din povești, transformându-se în personalități diferite și pitorești cu fiecare aventură prin care trece (își schimbă mereu numele), reușește să dea peste cap întreg universul unei închisori-labirint în care intră, de bună-voie, pentru a sustrage o... coadă de urs. Da, poate cea din povestea cu ursul și vulpea.
Abilă, înzestrată cu un special simț al observației, folosindu-se atât de șiretlicuri ingenioase, cât și de farmecul personal, atrage în aventurile sale un orbete singuratic, dispus să facă orice pentru un "strop" de companie și care cunoaște în detaliu harta închisorii-labirint.
E urmărită atât de corbii cărora le sustrăsese cașcavalul, cât și de păianjenii-paznici. Un râs face un reportaj despre închisoare, un șoarece are propriul său teritoriu compus dintr-o bucătărie, iar un uliu e un ucigaș sadic ce trebuie învins.
De aici, un întreg șir de situații spumoase, tensionate, neprevăzute, pline de suspans, umor, fină ironie.
194 p.
"synopsis" may belong to another edition of this title.
Copil obraznic, tatăl unui prieten i-a pus în mână Cei trei mușchetari. Cartea i-a plăcut atât de mult încât de atunci a uitat orice altceva în afara cititului. Citea și pe sub bancă, la ore, iar o profesoară i-a confiscat cartea și aruncat-o la coșul de gunoi.
La scurt timp, a dorit el însuși să devină scriitor. Cumva a fost trecere firească, deoarece pronunța mai greu cuvintele. A terminat dreptul, apoi literele, cu o lucrare de doctorat pe romanul japonez modern. Acum e bibliotecar și editor.
A început să publice printr-un roman inovator în stil (Râul curge lent). I-au urmat o distopie (Fumatul interzis), un roman realist (Manual de jocuri pentru copii) și literatură pentru copii precum Barba lui moș Crăciun, Aventura mâncăruri-lor de Paște și Fuga de ceas.
Acum scrie îndeosebi la seria inițiată de Virusul din Pădurea noastră și la cea de romane polițiste antelucem.
"About this title" may belong to another edition of this title.
Seller: GreatBookPrices, Columbia, MD, U.S.A.
Condition: As New. Unread book in perfect condition. Seller Inventory # 47578893
Seller: GreatBookPrices, Columbia, MD, U.S.A.
Condition: New. Seller Inventory # 47578893-n
Seller: PBShop.store US, Wood Dale, IL, U.S.A.
PAP. Condition: New. New Book. Shipped from UK. THIS BOOK IS PRINTED ON DEMAND. Established seller since 2000. Seller Inventory # L0-9798224343652
Seller: California Books, Miami, FL, U.S.A.
Condition: New. Seller Inventory # I-9798224343652
Seller: PBShop.store UK, Fairford, GLOS, United Kingdom
PAP. Condition: New. New Book. Delivered from our UK warehouse in 4 to 14 business days. THIS BOOK IS PRINTED ON DEMAND. Established seller since 2000. Seller Inventory # L0-9798224343652
Quantity: Over 20 available
Seller: Ria Christie Collections, Uxbridge, United Kingdom
Condition: New. In English. Seller Inventory # ria9798224343652_new
Quantity: Over 20 available
Seller: GreatBookPricesUK, Woodford Green, United Kingdom
Condition: New. Seller Inventory # 47578893-n
Quantity: Over 20 available
Seller: GreatBookPricesUK, Woodford Green, United Kingdom
Condition: As New. Unread book in perfect condition. Seller Inventory # 47578893
Quantity: Over 20 available
Seller: AHA-BUCH GmbH, Einbeck, Germany
Taschenbuch. Condition: Neu. nach der Bestellung gedruckt Neuware - Printed after ordering - Vulpea rebel¿ din 'Virusul din P¿durea noastr¿', maestr¿ în arta furti¿agurilor ¿i a p¿c¿lelilor, desprins¿ parc¿ din pove¿ti, transformându-se în personalit¿¿i diferite ¿i pitore¿ti cu fiecare aventur¿ prin care trece (î¿i schimb¿ mereu numele), reu¿e¿te s¿ dea peste cap întreg universul unei închisori-labirint în care intr¿, de bun¿-voie, pentru a sustrage o. coad¿ de urs. Da, poate cea din povestea cu ursul ¿i vulpea.Abil¿, înzestrat¿ cu un special sim¿ al observäiei, folosindu-se atât de ¿iretlicuri ingenioase, cât ¿i de farmecul personal, atrage în aventurile sale un orbete singuratic, dispus s¿ fac¿ orice pentru un 'strop' de companie ¿i care cunoäte în detaliu harta închisorii-labirint.E urm¿rit¿ atât de corbii c¿rora le sustr¿sese cäcavalul, cât ¿i de p¿ianjenii-paznici. Un râs face un reportaj despre închisoare, un ¿oarece are propriul s¿u teritoriu compus dintr-o buc¿t¿rie, iar un uliu e un ucigä sadic ce trebuie învins.De aici, un întreg ¿ir de situäii spumoase, tensionate, neprev¿zute, pline de suspans, umor, fin¿ ironie.194 p. Seller Inventory # 9798224343652
Seller: preigu, Osnabrück, Germany
Taschenbuch. Condition: Neu. Vulpea în labirint | Lucian Zup | Taschenbuch | Codreia | Rumänisch | 2024 | Lucian Zup | EAN 9798224343652 | Verantwortliche Person für die EU: Libri GmbH, Europaallee 1, 36244 Bad Hersfeld, gpsr[at]libri[dot]de | Anbieter: preigu Print on Demand. Seller Inventory # 128689458